La un moment dat

Traim toata viata in incercarea de a fi altcineva decat noi. Avem grija la felul cum vorbim pentru ca ceea ce spunem sa nu fie interpretat, in loc sa strigam ceea ce am avea de fapt de spus.

Pasii pe care ii facem in viata sunt o urmare a asteptarilor pe care altii le au de la noi, a sperantelor pe care parintii nostri si le-au pus in noi sau ca o consecinta a ceea ce profesorii nostri ne-au spus ca putem fi. Pas cu pas, ne indepartam de ceea ce suntem si uitam incotro ne indreptam…

Incotro? Muncesc pentru a avansa in cariera. De ce? Pentru ca la un moment dat sa imi pot permite un credit. Un credit ca sa imi pot lua la un moment dat o casa. O casa pentru a naste si a creste la un moment dat un copil. Un copil care va trebui sa mearga la scoli bune pentru ca la un moment dat sa aiba o casa, sa isi permita un credit, sa isi ia o casa… si sa munceasca toata viata pentru un credit, intrebandu-se cum ar fi fost daca ar fi last totul balta la un moment dat...

Vorbesc poate prea multe frustrari acum. Dar nu este trist faptul ca de cand sunt in Bucuresti nu am vazut niciodata un apus de soare? Sau faptul ca nu am auzit niciodata inserarea venind tiptil in cantec de greieri? Nu am simtit niciodata roua? Asta e viata pe care mi-o doresc? Si chiar daca nu aceasta este, nu am curaj sa ma abat de la drum. Sunt condamnata sa traiesc o viata pe care am consumat-o deja.

Nu pot sa nu amintesc de o povestioara pe care am auzit-o recent si care se apropie de ceea ce incerc sa spun:

” Era odata un om de afaceri bogat care, odata ajuns la apogeul carierei sale, dupa ani de munca in continuu, fara oprire, s-a hotarat sa-si ia o vacanta. Dar unde? O insula izolata, in ocean, unde sa nu il deranjeze nimeni. Zis si facut.

A apelat la o agentie de turism, a inchiriat un elicopter, a platit sume mari de bani pentru a-si face vacanta de vis pe insula pustie. ..

Si era foarte fericit in cabana lui, pe malul marii, ca in paradis si isi zicea in sinea lui ca a meritat toata munca pentru clipele acestea de relaxare.

Intr-o zi, eroul nostru , plimbandu-se pe insula lui pe care o credea  pustie, se intalneste cu un pescar si intra in vorba cu el. ” Buna ziua, Buna ziua”

– Si .. spune dumneata, pescarule, cu ce te ocupi tu toata ziua?

– Pescuiesc, prajesc peste, mananc, fac baie in mare, dorm…Ce sa fac?

– Auzi, dar tu nu ai fi vrut sa te fi nascut intr-o familie instarita?

-.., Nu, de ce?

– Ca sa iti ofere parintii toate bunatatile din lume, sa ai multe jucarii..

– Nu.. de ce?

– Sa te dea la o gradinita buna, sa cunosti copii ale caror parinti sa fie oameni importanti, sa te joci cu ei?

– Nu.. de ce?

– Sa urmezi o scoala buna, sa fii pregati in viata, sa fii doctor, sau stiu eu? agent de bursa?

– Nu.. de ce?

– Ca sa ai bani multi. Nu ti-ai dorit niciodata?

– Nu… de ce?

– Ca sa iti permtit tot ce iti doresti, si cand ai reusit in viata sa poti sa cumperi o insula si stai toata ziua la soare si sa pescuiesti….”

Cam aceasta ar fi povestioara, prietena mea a povestit-o mai cu haz, dar ideea este aceeasi. Incotro ne indreptam?

De ce nu avem curajul sa evadam din lantul acesta al consecintelor si sa traim mai aproape de natura, de natura noastra, si sa fim mai … oameni.

Blogul acesta va avea de acum un scop. Va fi lumea in care as vrea sa traiesc. Voi incerca sa-mi creez o lume virtuala, in speranta ca, la un moment dat, voi avea curajul sa evadez din cea reala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: